Orașul belgian Mons a devenit sâmbătă „capitală culturală europeană” pentru anul 2015

Orașul belgian Mons a devenit sâmbătă capitală culturală europeană pentru anul 2015
Publicat: 26/01/2015, 13:31

Orașul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat sâmbătă rolul de „capitală culturală europeană” pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiția de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, ca și predecesoarele sale, Lille și Liverpool, transmite AFP.

Aproximativ 300 de evenimente culturale sunt programate în Mons până în luna decembrie, printre care o expoziție amplă dedicată lui Vincent Van Gogh, de duminică, 25 ianuarie, până pe 17 mai, care prezintă, prin intermediul a 70 de lucrări, cei doi ani petrecuți la Mons și în Borinage, un fost bazin minier și siderurgic care înconjoară orașul.

„Este vorba de revenirea în țara noastră a marelui geniu care a început să deseneze la noi, atunci când a ajuns în Belgia ca misionar religios”, a spus responsabilul de programul cultural din Mons în 2015, Yves Vasseur. „În aceste desene ale lui Van Gogh se observă deja toată sensibilitatea sa, toată dragostea pentru clasa muncitoare”, a mai spus Vasseur.

Cinci muzee, un centru de conferințe și două săli de spectacole vor fi inaugurate în acest oraș francofon, cu o populație de 100.000 de locuitori, care datează din Evul Mediu, situat strategic în mijlocul triunghiului Paris-Amsterdam-Londra.

FOTO: Facebook//Mons 2015

Mons, un oraș universitar devenit centru administrativ și de servicii, posedă un patrimoniu arhitectural recunoscut de UNESCO. La începutul anilor 2000, Mons a mizat pe cultură, turism și noile tehnologii pentru a „reînvia din punct de vedere social și economic”, a declarat Yves Vasseur.

Companiile americane Google, Microsoft și IBM și-au deschis centre de lucru în ultimii ani, favorizând apariția a numeroase mici firme inovatoare.

Titlul de „capitală culturală europeană” a anului 2015 atribuit de Uniunea Europeană orașului din regiunea Valonia a Belgiei, alături de orașul ceh Plzeň, are ca scop revelarea ” frumoasei adormite”, a mai spus Vasseur. Oficialul a subliniat că Lille, oraș aflat la o distanță de doar 75 de kilometri, a trecut printr-o metamorfoză amplă în 2004, când a deținut același titlu, iar Liverpool, cu un trecut industrial comparabil cu istoria orașului Mons, a cunoscut același succes în 2008.

FOTO: Facebook//Mons 2015

Costurile manifestărilor, de circa 70 de milioane de euro, suportate în mare parte din bugetul local, au generat tensiuni, dar organizatorii au spus că fiecare euro investit ar trebui să aducă alți cinci euro economiei locale.

Neliniștile și polemica s-au accentuat cu câteva zile înainte de inaugurarea uneia dintre lucrările majore ale anului, când o „catedrală din lemn” realizată de artistul belgian Arne Quinze a trebuit să fie demontată de urgență, după ce unul dintre elementele structurale portante a dat semne că ar putea ceda. În plus, în condițiile în care noua gară nu va fi gata decât abia în 2017, unele voci, precum Barthélémy Hincourt, un student în vârstă de 18 ani, se anunță „mai degrabă sceptice”.

„Nu ne vom lăsa învinși de acest pas înapoi”, a declarat Yves Vasseur, care consideră că un „aer de înnoire este deja perceptibil”. O nouă lucrare semnată de Arne Quinze ar trebui să fie gata de inaugurare în lunile următoare.

FOTO: Facebook//Mons 2015

Francezul Cédric Verdure, responsabil cu instalarea la baza turnului care domină orașul a unei instalații de sculpturi din plasă metalică folosită de obicei la cuștile de pui, care vor fi luminate noaptea, oferindu-le astfel un aspect fantomatic, se află printre artiștii străini invitați. „Acest eveniment îmi permite să visez la New York, la un pachebot care va traversa Atlanticul pentru a duce sculpturile mele în America”, a declarat artistul originar din Nantes.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.mons2015.eu

Programul „Capitală culturală europeană” a fost inițiat de Consiliul de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei și de a celebra contribuția orașelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de orașe au deținut acest titlu. În 2007, orașul Sibiu a deținut acest titlu alături de Luxembourg.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...